Mesaj tăios al lui Alin Tișe: „15.000 de oameni au urlat ură. Românii au răspuns cu demnitate”

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a reacționat extrem de ferm după episodul revoltător de la meciul Bosnia – România, unde mii de suporteri bosnieci au strigat insulte rasiste la adresa românilor.

Într-o declarație publică, Tișe descrie experiența trăită la Zenica ca fiind „traumatizantă și jignitoare”, subliniind că scena tribunei a depășit orice limită a decenței.

Tișe afirmă că a făcut un drum de 20 de ore dus-întors, doar pentru a fi aproape de echipa națională, însă ceea ce s-a întâmplat pe stadion a avut „nimic în comun cu fotbalul”.

„Demonstrație de lașitate colectivă.
Am mers 10 ore (!) cu mașina și încă 10 la întoarcere pentru a fi, trup și suflet, alături de echipa națională la meciul de la Zenica.
Meciul Bosnia – România a fost o experiență traumatizantă.
Încă aud un stadion întreg strigând ‘țiganii, țiganii’ cu un dispreț nemaîntâlnit.
Un arbitru englez care s-a făcut de râs, ignorând scandările rasiste repetate.”

Tișe subliniază că episodul nu poate fi tratat ca un simplu meci:

„15.000 de oameni au strigat ‘țiganii, țiganii’ ca și cum asta i-ar face mari.
Dar când ai nevoie de o insultă ca să te simți superior, înseamnă că ești deja jos. Foarte jos.”

În mesajul său, președintele CJ Cluj acuză suporterii bosnieci că au transformat stadionul într-un loc al urii:

„Au vrut să ne lovească în identitate.
Au vrut să ne calce demnitatea în picioare.
Dar nu românii au ieșit mici din seara aia.”

Referindu-se la motivul pentru care bosniecii au recurs la astfel de scandări, Tișe afirmă:

„Pentru că e mai ușor să urli o prostie decât să cunoști un popor.
Pentru că unii au confundat istoria cu prejudecata.
Pentru că lipsa de respect e sportul lor național.”

Mesajul continuă cu o declarație identitară fermă:

„România nu va fi definită niciodată de ce strigă o mulțime.
Demnitatea noastră nu se negociază.
Identitatea noastră nu se murdărește.”

Tișe critică și lipsa de reacție a oficialilor:

„Oficialii români trebuiau să ceară întreruperea meciului. Suspendarea lui, dacă era nevoie. Regulamentul o impunea.”

În final, el subliniază:

„România nu s-a rușinat. România s-a ridicat.
Și când România se ridică, cei care au strigat rămân mici. Foarte mici.”

Trimite o știre !

Completează mai jos datele si detaliile