Un incendiu a izbucnit joi seara într-un imobil situat în centrul municipiului Cluj-Napoca, pe strada Memorandumului, într-un apartament în care se afla o femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani. Incendiul a generat un risc major pentru întreaga clădire, motiv pentru care intervenția pompierilor a fost una promptă și complexă.
Potrivit informațiilor transmise flăcările au cuprins apartamentul situat într-o zonă extrem de circulată, în apropierea centrului orașului, amenințând să se extindă rapid la restul locuințelor din imobil. Martorii au sunat imediat la 112, iar echipajele ISU Cluj s-au deplasat în scurt timp la fața locului.
Femeia în vârstă aflată în apartament a fost evacuată la timp de pompieri, fiind scoasă în siguranță din locuință înainte ca incendiul să se agraveze. Salvatorii au acționat atât pentru stingerea focului, cât și pentru ventilarea încăperilor și verificarea structurii pentru posibile urmări ale incendiului.
Pompierii au reușit să limiteze rapid propagarea flăcărilor, împiedicând extinderea către celelalte apartamente din clădire. La acest moment nu au fost raportate alte persoane rănite.
Cauza exactă a incendiului urmează să fie stabilită de specialiști, cercetările fiind în desfășurare.





