Senatorii au votat, marți, în calitate de primă cameră, un proiect depus de PSD prin care jocurile de noroc nu se mai pot organiza în localități, ci doar la marginea acestora, și cu anumite limitări. Camera Deputaților este for decizional.
„Guvernul a trimis un punct de vedere tehnic, chiar dacă e negativ. PSD a votat proiectul, noi l-am susținut, noi l-am depus, premierul Ciolacu l-a susținut. A fost o decizia politică, punctul de vedere al guvernului este unul tenic”, a declarat, pentru Libertatea, Lucian Romașcanu, liderul grupului PSD din Senat. Avizul negativ emis de Guvern este semnat de primul ministru, Marcel Ciolacu. Proiectul a fost depus în Parlament de mai mulți social-democrați, printre care Marcel Ciolacu și Alfred Simonis, președintele Camerei Deputaților.
În favoarea proiectului au votat toți cei 91 de senatori prezenți marți la ședință, indiferent de partidul din care fac parte. Libertatea a documentat în mai multe materiale efectul nociv pe care jocurile de noroc îl au asupra românilor. De exemplu, pe 17 iunie, a publicat Lupta de 30 de ani a unui bărbat cu dependența de jocuri de noroc. „Există o satisfacție de a da în buton”.
Mesajul pentru alții în aceeași situație: „Cel mai greu e să conștientizezi că ai o problemă” . Mutate la periferie Proiectul prevede că spațiul dedicat jocurilor de noroc este situat la cel cel mult 50 de metri de limita teritorială a orașului/municipiului ori a comunei, inclusiv a municipiului București.
Astfel, toate sălile de jocuri de noroc ar trebui mutate la marginea localităților într-un termen de 60 de zile după ce legea este publicată în Monitorul Oficial.
Agențiile Loto sunt exceptate pentru comercializarea propriilor produse. Eliminate total din localitățile care au sub 5.000 de locuitori Senatorii au decis și ca spațiile care găzduiesc jocuri de noroc să nu fie „la mai puțin de 300 m de un așezământ de învățământ, inclusiv campusurile aferente acestuia, un așezământ de cultură, artă, sănătate, cu caracter social, de culte religioase și alte asemenea sau în incinta acestora”.
Aleșii au stabilit și că numărul de licențe pentru spațiile destinate jocurilor de noroc se va stabili în funcție de numărul de locuitori, dovedit prin adeverință eliberată de autoritatea administrației publice locale, astfel încât să existe cel mult un punct de lucru la 20.000 de locuitori.
De asemenea, pentru a se evita situații în care care operatorii ar putea folosi alte afaceri, cum ar fi baruri sau restaurante, ca mijloc de atragere a clienților pentru jocurile de noroc, trebuie să se precizeze clar că licența este pentru jocuri de noroc. Într-o singură locație, numărul jocurilor de tip slot-machine pe care un operator le poate avea este de 20.
Paradox: Președintele PSD cere votarea legii, premierul Ciolacu semnează să nu fie votat proiectul Deși proiectul este semnat de Marcel Ciolacu în calitate de parlamentar, Guvernul Ciolacu a trimis un punct de vedere în Parlament prin care le cere senatorilor și deputaților să nu voteze inițiativa.
Executivul explică de ce nu susține proiectul, printre argumentele invocate fiind că afectează stabilitatea macro-economică și ținta de deficit bugetar: Din textul propus nu reiese dacă se intenționează ca spațiile dedicate activităților jocurilor de noroc să se situeze la cel mult 50m de limita teritorială în intravilanul sau extravilanul localităților
Modificarea în sensul că spațiile în care se desfășoară activități din sfera jocurilor de noroc să fie situat la o distanță de cel puțin 300 m de un așezământ de învățământ, inclusiv campusurile aferente acestuia, un așezământ de cultură, artă, sănătate, cu caracter social, de culte religioase și alte asemenea ar duce la o reducere drastică a numărului de spații autorizate, consecința fiind închiderea majorității punctelor de lucru din cadrul fiecărei localități, pierderea locurilor de muncă ale angajaților, creșterea șomajului și scăderea veniturilor bugetului de stat și ale bugetelor locale
Amplasarea locațiilor în care se desfășoară activități din domeniul jocurilor de noroc nu reprezintă alegerea operatorilor economici organizatori de jocuri de noroc atât timp cât publicul țintă nu îl reprezintă minorii ori alte categorii vulnerabile socio-economic
Considerăm că impunerea distanței de minim 300 m pentru o locație specializată în care se desfășoară activitate de jocuri de noroc ar conduce la eliminarea majorității locațiilor destinate acestui tip de activitate
Considerăm că introducerea limitării organizării de jocuri de noroc în localități populație de sub 5.000 de locuitori nu ar avea impact major în combaterea dependenței de jocuri de noroc. Numărul de locuitori nu este determinant în declanșarea dependenței persoanelor de jocuri de noroc. Propunerea legislativă nu conține norme tranzitorii referitoare la punctel de lucru aflate în exploatare și o perioadă de timp rezonabilă prin care să existe posibilitatea mutării activității în alte spații
Aplicarea prevederilor inițiativei legislative ar putea genera un impact bugetar pe termen scurt, ca urmare a restricțiilor propuse de restrângere a activităților operatorilor jocurilor de noroc, impact ce nu poate fi cuantificat Guvernul are obligația de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele, obligațiile bugetare și riscurile fiscale, iar adoptarea inițiativei legislative ar influența negativ ținta de deficit bugetar, stabilitatea macroeconomică și ratingul de țară în relația cu organismele financiare internaționale